Dezvoltarea explozivă și implementarea rapidă a soluțiilor digitale in stomatologia modernă au facut sa avem această inițiativa de a veni in sprijinul celor care doresc sa înceapă o nouă experiență în domeniu, dar și a celor care au facut deja acest pas.

Beneficiile soluțiilor digitale in stomatologie sunt majore, atât in ceea ce privește reducerea timpului necesar realizarii lucrărilor dentare, cât și a economiei de materiale, dar mai ales în ceea ce privește creșterea gradului de precizie la valori de ordinul micronilor.

Alegerea unei soluții digitale depinde de mai mulți factori de care este indicat să se țină cont inainte de a achiziționa diverse aparate.

In primul rând, trebuie spus că există programe de software pentru chirurgie (ghid chirurgical), pentru ortodonție și pentru protetică. Unele sunt specializate intr-o singura direcție iar altele sunt structurate si pot fi achiziționate pe module.

In al doilea rând trebuie ținut cont de compatibilitatea dintre diverse aparate, scanner intraoral - scanner de laborator - mașina de frezat, respectiv programele de software pe care le au instalate. Exista sisteme CAD - CAM închise sau deschise. Cele închise permit comunicarea între medicul stomatolog si tehnicianul dentar doar între aparatele si cu ajutorul programelor de software dezvoltate de un anumit producător, in schimb cele deschise nu au astfel de restricții. Un alt criteriu important este cel legat de costuri, atat de cele inițiale, dar și de cele ulterioare (inițiere, suport online, licența anuala, consumabile, garanție, service ...)

Asa se face ca experiența noastră in domeniu poate contribui la alegerea celei mai bune soluții, fie ca sunteți medic stomatolog, tehnician dentar, laborator de tehnică dentară sau centru de frezat CAD-CAM.

 

  •